Prunea: „Va fi foarte greu cu Pandurii, dar trebuie să ne impunem. Trebuie să ne liniștim cât mai repede”

Prunea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM Poli Iași va întâlni Pandurii Tg. Jiu, luni, pentru a doua oară în acest an, și tot în deplasare. Dacă primul meci din 2017 s-a terminat la egalitate, 1-1, în urma unei gafe a lui Mihalache, ieșenii speră să obțină de această dată toate punctele pentru a rămâne cu șanse în cursa pentru locul 7, primul din play-out. Echipa lui Eugen Neagoe ocupă locul secund în play-out, la cinci lungimi în spatele Mediașului, dar ecartul ar putea fi redus în cazul în care ieșenii se impun la Pandurii, iar Gazul nu câștigă acasă cu Botoșani.

Președintele lui CSM Poli, Florin Prunea, a declarat că ieșenii au ca obiectiv imediat risipirea emoțiilor în ceea ce privește retrogradarea sau barajul, prin acumularea a cât mai multe puncte în următoarele meciuri.  

„Va fi un meci foarte greu cu Pandurii. Am văzut echipa cu Voluntariul, etapa trecută. Este o echipă bună, dar noi trebuie neapărat să ne impunem. Suntem într-o creștere vizibilă și sper să continuăm pe aceeași linie. Sunt puncte foarte importante puse în joc. Nu ne gândim deocamdată la un obiectiv, ci doar la meciul cu Pandurii, pe care trebuie să-l câștigăm. Avem timp să privim și spre partida cu Timișoara. Important este să ne liniștim definitiv în ceea ce privește emoțiile retrogradării, după aceea avem timp să ne gândim și la alte obiective”, a declarat Florin Prunea.

Aprecieri pentru Cristea și Golubovic

Oficialul ieșean a vorbit și despre cuplul de atacanți Cristea – Golubovic și i-a lăudat pe cei doi pentru modul cum se pregătesc: „Andrei e același pe care îl știm de mulți ani. Un profesionist 300 la sută. Nu-și arată absolut deloc vârsta, nici sportiv, nici fizic. Tratează fotbalul cu maxim profesionalism. La fel și Golubovic. Sunt doi profesioniști în tot ceea ce fac, iar rezultatele se văd pe teren. E normal să aibă evoluții bune și sper să continue tot așa”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×